Înapoi
74 de bătrâni găsiți în condiții improprii într-o locuință din Timiș
Nationale

74 de bătrâni găsiți în condiții improprii într-o locuință din Timiș

Postat 1 zi în urmă

Update 1 zi în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

74 de bătrâni găsiți în condiții improprii într-o locuință din Timiș

Polițiștii și inspectorii de la DGASPC Timiș au descoperit zeci de persoane vârstnice cazate în condiții necorespunzătoare într-o locuință din localitatea Cenad. Aceasta ar aparține directoarei căminului de bătrâni din Lenauheim, care fusese închis după controale ce au scos la iveală nereguli.

În urma unui control anterior la căminul din comuna Lenauheim, s-a constatat că în documentele oficiale erau trecute mai multe persoane decât permitea capacitatea centrului. Astfel, bătrânii au fost mutați în alte centre autorizate, iar un control ulterior în locuința din Cenad a evidențiat situația deplorabilă a celor 74 de persoane în vârstă.

Potrivit IPJ Timiș, „la data de 10 decembrie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Timiș, împreună cu cei din Sânnicolau Mare și cu reprezentanții AJPIS Timiș, s-au deplasat la un imobil din localitatea Cenad, unde au depistat 74 de persoane în vârstă, care erau cazate fără îndeplinirea condițiilor legale”.

Digi24.ro menționează că a fost solicitată ambulanța pentru a evalua starea de sănătate a bătrânilor și a le acorda îngrijirile necesare. Ancheta penală a fost demarată pentru exercitarea fără drept a unei activități, fiind coordonată de procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe