Daniel David: „Premierul are demisia mea pe masă. Din educație și cercetare nu dăm oameni afară”
Inapoi

Daniel David: „Premierul are demisia mea pe masă. Din educație și cercetare nu dăm oameni afară”

Postat pe 01 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Daniel David a declarat că, indiferent de măsurile care vor fi luate în alte domenii, a cerut să nu fie daţi afară oameni din educaţie şi cercetare şi nici să nu scadă salariile. „Premierul are demisia mea pe masă”, a adăugat ministrul Educației. „Eu am spus foarte clar, iar premierul ştie, că are demisia mea pe masă: am spus că pe termen scurt, indiferent ce facem cu măsurile pe care le luăm şi ce gânduri avem, din educaţie şi cercetare nu dăm oameni afară, în alte sisteme vedeţi că discută despre disponibilizări. În plus, noi nu tăiem salariile. Nu am vorbit de venituri, repet vorbim de salarii”, a afirmat Daniel David, luni seară, la Antena 3 CNN, scrie News.ro. Potrivit lui David, pe termen mediu în legea salarizării unitare „trebuie să pornim ca punct pe start pentru profesorul debutant cu salariul mediu brut pe economie şi de acolo discutăm de celelalte lucruri”. „Pe termen lung, în ciuda crizei, politicul şi-a asumat aceste lucruri la solicitarea mea, în 2030 nu mai prorogăm 15 la sută din bugetul general consolidat de cheltuieli pe educaţie şi unu la sută din PIB pentru cercetare, ci ne apropiem treptat şi implementăm acel lucru. Invit pe toţi, şi pe elevi şi pe studenţi şi pe profesori… Ştiu că le este greu, pentru că dacă ai ceva şi pierzi nu ai cum să fii mulţumit, dar avem şansa să definim mecanismele la modul corect”, a explicat ministrul Educaţiei. Citește și: Daniel David: Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan „sunt oameni cinstiţi, deştepţi şi care vor binele ţării” Întrebat de ce a simţit nevoia să spună că are demisia pe masa premierului, Daniel David a răspuns: „Premierul ştie foarte clar cum am discutat la preluarea acestui mandat”. „Eu am înţeles că analiza tehnico-financiară a scos în evidenţă aceste anomalii în zona educaţiei. Am spus da, le normalizăm, dar nu pot ieşi din cele două principii: raţionalitate, adică cum sunt practicile europene, şi principiul decenţei, cât ne permitem. Pe termen scurt, în educaţie şi în cercetare, nu cred că ne permitem să dăm oameni afară şi nici să ne gândim la reduceri de salarii”, a conchis el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din covasna

-
-

18:37

Start programul Pedibus în Sfântu Gheorghe: voluntari căutați pentru însoțirea copiilor la școală

Start programul Pedibus în Sfântu Gheorghe: voluntari căutați pentru însoțirea copiilor la școală Autoritățile locale din Sfântu Gheorghe anunță reluarea programului Pedibus, destinat încurajării elevilor din clasele primare să mergem pe jos la școală. Programul va fi reluat în septembrie, odată cu începutul anului școlar, iar pentru acest lucru se caută voluntari. Potrivit unei postări pe Facebook, organizatorii au nevoie de persoane dispuse să-i însoțească pe copii pe traseele stabilite. Buslig Kincso,
Image Description

17:49

Magistrații din România suspendă activitatea în semn de protest față de proiectul de lege privind pensiile de serviciu

Marti, 26 august, a avut loc o adunare generală a judecătorilor, convocată de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, unde s-a decis în unanimitate să se suspendă activitatea în cauzele civile și penale, cu excepția celor considerate urgente. Magistratii au subliniat în comunicatul oficial faptul că lipsa de stabilitate și de previzibilitate a statutului lor trebuie soluționată, iar consultarea reală a corpului judecătoresc a fost ignorată de
Image Description

15:49

O zi plină de tensiuni emoționale pentru ziua de miercuri, 27 august, conform horoscopului, din cauza opoziției dintre Venus în Leu și Pluton în Vărsător. Această configurație astrală scoate la iveală conflicte ascunse în relații și parteneriate, notează covasnamedia.ro. Potrivit specialiștilor, astăzi poate apărea tensiune în relațiile de dragoste sau în discuțiile cu prietenii apropiați.

O zi plină de tensiuni emoționale pentru ziua de miercuri, 27 august, conform horoscopului, din cauza opoziției dintre Venus în Leu și Pluton în Vărsător. Această configurație astrală scoate la iveală conflicte ascunse în relații și parteneriate, notează covasnamedia.ro. Potrivit specialiștilor, astăzi poate apărea tensiune în relațiile de dragoste sau în discuțiile cu prietenii apropiați. Conform observațiilor, trebuie să alegi între orgoliu și sinceritate pentru a evita conflictele legate de putere.
Image Description

15:46

campanie de prevenție privind pericolele fotografierii pe trenuri și în apropierea liniilor ferate

campanie de prevenție privind pericolele fotografierii pe trenuri și în apropierea liniilor ferate Politistii din Covasna, inclusiv cei de prevenire, de siguranta scolara și cei de la Biroul Judetean de Politie Transporturi, au continuat activitățile de informare în cadrul campaniei naționale „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”. Aceasta are scopul de a sensibiliza oamenii asupra riscurilor majore ale realizării de fotografii pe trenuri sau în zonele apropiate de liniile
Image Description

15:44

progres în proiectul casei familiale din Baraolt

progres în proiectul casei familiale din Baraolt Consiliul Județean Covasna a dat joi avizul pentru noua etapă a proiectului de construcție a unei case de tip familial în localitatea Baraolt, în condițiile în care, în urmă cu un an, autoritatea locală aproba parteneriatul cu DGASPC Covasna și Fundatia SERA Romania pentru acest scop. Potrivit sursei covasnamedia.ro, în ședința de luni, 25 august, consilierii au aprobat nota conceptuală și tema de proiectare
Image Description

Recente din Romania

-
-

02:05

- Gorj - Nicusor Vaduva avertizează asupra unor vremuri grele pentru minerii și energeticienii din complexul energetic Oltenia

Liderul sindical de la Termocentrala Isalnita, Nicusor Vaduva, anticipează perioade dificile pentru minerii și angajații din sectorul energetic al complexului Oltenia. El observă că planul de închidere a centralelor pe carbune se respectă în totalitate, iar aceste măsuri vor avea impact asupra forței de muncă. Potrivit sursei asingerj.ro, Vaduva a spus că situația este alarmantă și va duce la reducerea numărului de angajați în sector. El a mai adăugat că conducerea
Image Description

01:52

- Gorj - controle rutier în Târgu Jiu pentru siguranța și protecția mediului

controle rutier în Târgu Jiu pentru siguranța și protecția mediului Pe 26 august, noaptea, polițiștii Serviciului Rutier și Biroului Rutier Târgu Jiu, în colaborare cu inspectori ai Registrului Auto Român, au derulat o acțiune de control în trafic. Scopul acesteia a fost creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor cauzate de deficiențele tehnice ale vehiculelor, precum și reducerea zgomotului provenit de la autovehiculele modificate neomologat. Potrivit asigherj.ro, acțiunea s-a concentrat pe verificarea stării
Image Description

01:36

- Gorj - Primăriile, fără fonduri suficiente pentru funcționare și dezvoltare

Deputatul Ion Iordache afirmă că nu este normal ca o primărie să nu poată asigura banii necesari pentru activitatea zilnică și investiții. El crede că această situație a apărut pentru că, în ultimii ani, administrațiile locale s-au bazat foarte mult pe banii primiți de la bugetul de stat prin rectificările bugetare. Potrivit sursei asingorj.ro, parlamentarul notează că în acest an nu se știe dacă va mai fi făcută o astfel de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
covasna WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul covasna
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete