Video Putin îl contrazice pe Lukașenko: Rusia nu ocupă teritorii în Ucraina, ci recuperează ce este al ei
Externe

Video Putin îl contrazice pe Lukașenko: Rusia nu ocupă teritorii în Ucraina, ci recuperează ce este al ei

Rusia nu acaparează un teritoriu străin, ci recuperează ceea ce este al ei, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin în timpul întâlnirii cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko pe insula Valaam din nord-vestul Rusiei, comentând situaţia din jurul oraşului Ceasov Iar din regiunea Doneţk (estul Ucrainei), a cărui capturare a fost anunţată recent de Ministerul Apărării rus, relatează publicaţia independentă rusă The Moscow Times, preluată de Agerpres.Rusia duce de peste trei ani şi jumătate un război sângeros împotriva Ucrainei, distrugând inclusiv obiective civile şi omorând civili ucraineni.În cursul unei întâlniri cu presa, Lukaşenko a declarat că Ucraina ar trebui să negocieze pacea în condiţiile puse de Putin, altfel trupele ruse, care, în opinia sa, poartă războiul cu succes, "vor roade totul, vor cuceri şi vor merge mai departe să cucerească".Putin l-a întrerupt brusc pe Lukaşenko şi i-a replicat: "Ei recuperează (ceea ce) este al nostru". Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune.

01 Aug 2025 Citește
Video Miracol la Kiev: O tânără a fost aruncată de la etajul nouă de suflul exploziei unei rachete rusești și a supraviețuit
Externe

Video Miracol la Kiev: O tânără a fost aruncată de la etajul nouă de suflul exploziei unei rachete rusești și a supraviețuit

O tânără din Kiev a supravieţuit în mod miraculos după ce suflul unei explozii a aruncat-o afară din apartamentul ei de la etajul nouă când o rachetă rusească Iskander a lovit o clădire rezidenţială din cartierul Sviatoşin din capitala Ucrainei în noaptea de miercuri spre joi, relatează agenţia de presă Unian, postul de televiziune TSN şi portalul Euromaidanpress.com. După peste trei ani de război, în timp ce negocierile de pace rămân blocate, Rusia şi-a intensificat atacurile asupra civililor.

01 Aug 2025 Citește
News Alert Trump, reacție la declarațiile provocatoare ale lui Medvedev: „Am ordonat poziționarea a două submarine nucleare” în apropierea Rusiei
Externe

News Alert Trump, reacție la declarațiile provocatoare ale lui Medvedev: „Am ordonat poziționarea a două submarine nucleare” în apropierea Rusiei

Donald Trump a anunţat că a ordonat armatei SUA să poziţioneze două submarine nucleare în apropierea Rusiei, ca răspuns al Washingtonului faţă de ameninţările fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, cu care Trump a avut joi un schimb violent de replici pe reţelele de socializare. Președintele american a reacționat, vineri, într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, la declarațiile provocatoare ale fostului președinte rus, actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev."Am ordonat ca două submarine nucleare să fie poziţionate în regiunile corespunzătoare, aceasta doar în caz că aceste declaraţii prosteşti şi inflamatorii sunt mai mult decât atât", a scris Trump pe reţeaua Truth Social.

01 Aug 2025 Citește
Hamas dă publicității o înregistrare video cu ostaticul Evyatar David, în captivitate de 665 de zile
Externe

Hamas dă publicității o înregistrare video cu ostaticul Evyatar David, în captivitate de 665 de zile

Mișcarea teroristă palestiniană Hamas a dat publicității o înregistrare video - filmată, potrivit propriilor afirmații, săptămâna aceasta - în care apare unul dintre ostaticii israelieni, Evyatar David. Este un semn de viață din partea ostaticului după 665 de zile de captivitate, scrie ynetnews.com.

01 Aug 2025 Citește
Prima țară din Europa care interzice comerțul și tranzitul de arme cu Israelul, refuzând să mai aștepte o decizie comună UE
Externe

Prima țară din Europa care interzice comerțul și tranzitul de arme cu Israelul, refuzând să mai aștepte o decizie comună UE

O țară membră a Uniunii Europene a devenit joi primul stat din spațiul comunitar care interzice în totalitate comerțul și tranzitul de armament către și dinspre Israel, invocând blocarea sistematică a ajutorului umanitar pentru civilii din Gaza și lipsa de acțiune la nivel european, relatează Politico. Slovenia a devenit primul stat membru al Uniunii Europene care interzice în totalitate comerțul cu arme cu Israelul, invocând criza umanitară în desfășurare din Fâșia Gaza.

01 Aug 2025 Citește
JD Vance este favoritul următoarelor alegeri prezidențiale americane, potrivit caselor de pariuri
Externe

JD Vance este favoritul următoarelor alegeri prezidențiale americane, potrivit caselor de pariuri

Este prea devreme pentru asta, dar Polymarket, site-ul de referință al pariurilor sportive americane, îl dă acum pe vicepreședintele american J.D. Vance ca pe cel mai probabil câștigător al alegerilor prezidențiale americane din 2028.

01 Aug 2025 Citește
O presupusă dronă rusească a fost găsită în a cincea zi de căutări în Lituania: „O consider drept o provocare”
Externe

O presupusă dronă rusească a fost găsită în a cincea zi de căutări în Lituania: „O consider drept o provocare”

O dronă care pare să fie de fabricaţie rusă şi care a intrat în Lituania din spaţiul aerian belarus a fost găsită într-o zonă de antrenament militar, a anunţat vineri armata lituaniană, citată de AFP. Drona a intrat în Lituania luni dimineaţă, după care a dispărut.

01 Aug 2025 Citește
Video Putin îi răspunde ironic lui Trump, după ultimatumul de 10 zile: „Dezamăgirile apar din așteptări prea mari”
Externe

Video Putin îi răspunde ironic lui Trump, după ultimatumul de 10 zile: „Dezamăgirile apar din așteptări prea mari”

Vladimir Putin nu s-a ferit de ironii la adresa lui Donald Trump, după ultimatumul de 10 zile să pună capăt războiului din Ucraina. „Toate dezamăgirile apar din așteptări prea mari”, a afirmat vineri Putin, aluzie la afirmațiile anterioare făcute de președintele american.

01 Aug 2025 Citește
Zelenski cere din nou o întâlnire „în orice moment” cu Putin, după ce a evaluat pozitiv ultimele negocieri ruso-ucrainene
Externe

Zelenski cere din nou o întâlnire „în orice moment” cu Putin, după ce a evaluat pozitiv ultimele negocieri ruso-ucrainene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenki a cerut vineri din nou să se întâlnească personal cu preşedintele rus Vladimir Putin, după ce acesta din urmă a apreciat ca pozitivă a treia rundă de negocieri de pace ruso-ucrainene desfăşurată săptămâna trecută la Istanbul, relatează agenţiile Reuters şi EFE. „Am auzit declaraţiile care vin dinspre Rusia.

01 Aug 2025 Citește
Explozie de HIV în armata Rusiei: Numărul soldaților infectați a crescut cu 2.000% după invazia în Ucraina
Externe

Explozie de HIV în armata Rusiei: Numărul soldaților infectați a crescut cu 2.000% după invazia în Ucraina

Numărul cazurilor de HIV înregistrate în rândul soldaților ruși a crescut cu 2.000% de la declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, arată un nou raport publicat de Carnegie Politika. Creșterea explozivă este pusă atât pe seama comportamentului riscant din rândul trupelor, cât și pe deciziile politice ale Kremlinului care au afectat accesul la prevenție și tratament, scrie Kyiv Independent.

01 Aug 2025 Citește
Armata rusă a primit o rachetă balistică hipersonică Oreșnik, de ultimă generație. Aceasta poate purta focoase nucleare
Externe

Armata rusă a primit o rachetă balistică hipersonică Oreșnik, de ultimă generație. Aceasta poate purta focoase nucleare

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că armata sa a primit prima rachetă balistică hipersonică Oreşnik, armă de ultima generaţie a forţelor strategice ale Rusiei, relatează EFE, preluată de Agerpres. „Am produs primul complex Oreşnik în serie, prima rachetă în serie.

01 Aug 2025 Citește
Trump îl atacă din nou pe șeful Rezervei Federale: „Powell e un prost încăpățânat. Consiliul trebuie să preia controlul”
Externe

Trump îl atacă din nou pe șeful Rezervei Federale: „Powell e un prost încăpățânat. Consiliul trebuie să preia controlul”

Președintele SUA, Donald Trump, a lansat vineri un nou atac dur la adresa șefului Rezervei Federale, Jerome Powell, pe care l-a numit „un prost încăpățânat” pentru refuzul de a reduce ratele dobânzilor. Trump a cerut public ca, în cazul în care Powell nu acționează, Consiliul Fed să preia controlul politicii monetare.

01 Aug 2025 Citește
Acasa Recente Radio Județe