Nationale
România a implementat satisfăcător doar două din 26 de recomandări din raportul privind prevenirea corupției (raport GRECO)
România a implementat sau a tratat în mod satisfăcător doar două dintre cele 26 de recomandări formulate în raportul aferent rundei a cincea de evaluare privind prevenirea corupției și promovarea integrității la nivel central (funcții executive de conducere) și la nivelul instituțiilor de punere în aplicare a legii (Poliție și Jandarmerie), atrage atenția Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO), care menționează că, dintre cele 24 de recomandări restante, 22 au fost implementate parțial, iar două nu au fost implementate. Grupul de State Împotriva Corupției al Consiliului Europei a publicat marți un raport de monitorizare privind progresele înregistrate de România în prevenirea corupției și promovarea integrității în rândul funcțiilor executive de top ale guvernului central și ale forțelor de ordine (Poliție și Jandarmerie).